marți, octombrie 31, 2006

Sim dual de la Vodafone

Cele două numere de telefon se află pe aceeaşi cartela SIM, funcţionând pe baza de redirectionări naţionale gratuite între ele. Când eşti apelat pe numărul închis, apelul se redirecţionează gratuit către numărul pereche, care este deschis.

Ambele numere pot fi folosite pentru primirea de apeluri, dar se pot iniţia convorbiri doar de pe numărul deschis. Pentru a fi informat în permanenţă care dintre linii este activă, denumirea acesteia (Personal sau Business) este afişata pe ecranul aparatului.

Comutarea între cele două linii se face din meniul Vodafone/Număr Dual şi nu necesită repornirea telefonului, dacă acesta este compatibil cu serviciul Număr Dual.

Fiind vorba de o cartelă SIM specială, ce conţine ambele numere de telefon, este necesară înlocuirea cartelei SIM (pentru clienţii existenţi) sau achiziţionarea unei astfel de cartele (pentru semnarea noilor contracte). După activarea cartelei, stabileşte în meniul Vodafone/Număr Dual cele două numere pereche, pentru a beneficia de redirecţionarea gratuită a apelurilor.

Utilizarea MyBanking

  • Activarea serviciului se face pe numarul de telefon (linia) activat în reţea cu seria inscripţionată pe cartela SIM.
  • Meniul MyBanking poate fi vizualizat de pe ambele linii, dar tranzacţii se pot face doar de pe linia activată în reţea cu seria inscripţionată pe cartela SIM.

    Pentru activarea serviciului Număr Dual este necesar să mergi la unul din magazinele Vodafone şi să soliciţi acest lucru. Dacă ambele numere îţi aparţin, buletinul de identitate este suficient. Dacă unul din numere îţi aparţine iar cel de-al doilea este proprietatea altcuiva, este necesar ca actul adiţional să fie semnat de ambele părţi.

    Abonamentul lunar este de 2 USD/lună (fără TVA), aplicabil pe unul dintre cele două numere de telefon. Schimbarea de cartela în vederea activării serviciului Număr Dual este gratuită. Serviciul se activează pe o perioadă de minim un an, iar renunţarea la acesta înainte de împlinirea unui an de la semnarea actului adiţional implică o taxă de 10 USD (fără TVA), aplicabilă pe unul din cele două numere de telefon.



vineri, octombrie 27, 2006

Workshop de E-TEGAMI

Workshop de E-TEGAMI
-Vederi pictate-

Joi, 16 noiembrie 2006
Orele 17:00-18:00

Vederile vor fi trimise in Japonia astfel ca veti
avea posibilitatea de a coresponda cu japonezi.

Inscrieri: pana in 10 noiembrie 2006

Georgiana BARABOI
Second Director, Library & Event Organizer
Musashino Association, Japan
str. Matei Basarab nr.2 Brasov
tel/ fax: 0040-268-471 810
mobile: 0724 828 558

joi, octombrie 26, 2006

Zolly kun ...blog

Blog-ul lui Zolly
...poze din Japonia
...vezi http://natsuha.blogspot.com

Steagu 25 oct 2006




Poze cascada Tamina


Pozele de la cascada tamina Bogi , Ilie si eu

miercuri, octombrie 25, 2006